Ședința publică din 11 mai 2019

În data de 11 mai 2019 a avut loc, la Teatrul Național I.L. Caragiale din București, cea de-a treia ședință publică din Procesul comuniștilor din România. Completul de judecată este format din judecătorii Pavăl Călin, Cristi Danileț și Cristian Diaconescu (președintele completului).

În această ședință a continuat administrarea de probe, fiind audiați trei martori: Mihai Rusu (fost redactor la Radio Europa Liberă, fiu și nepot de deținut politic), Liviu Tofan (director al Institutului Român de Istorie Recentă, fost șef al redacției știri și director adjunct al secției române a postului Radio Europa Liberă) și Octav Bjoza (președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România). Primii doi martori au prezentat informații referitoare la atentatele puse la cale de Securitate în străinătate, împotriva postului de radio ”Europa Liberă” și a unor personalități culturale aflate în exil, iar cel de-al treilea a descris regimul de exterminare la care au fost supuși deținuții politici în perioada comunistă, prezentând informații despre viața de zi cu zi în diferitele penitenciare și colonii de muncă, care mergea de la înfometare sistematică până la bătăi și umilințe greu de imaginat. În mărturia sa, Octav Bjoza a evocat și nume de foști deținuți politici decedați în imediata sa apropiere, în perioada cât a stat închis.

Procesul comuniștilor din România este un proiect realizat de Universitatea ”Petre Andrei” din Iași și Institutul de Studiere a Ideologiilor, în cadrul Programului Centenar al Primăriei Municipiului Iași.
Partenerii instituționali ai proiectului sunt: Academia Română, Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, Arhivele Naționale, Fundația Alianța Civică, Asociația Foștilor Deținuți Politici, Institutul Român pentru Evaluare și Strategie, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași și Editura Institutul European.
Partenerii media sunt: Realitatea TV, TELE Moldova, Iași TV Life, revista de științe politice „Polis” și revista „Sinteza”.

FOTOGRAFII EVENIMENT:

VIDEO:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la bara de unelte